Ce a adus Hudeybiye

Relatându-vă un eveniment în mod detaliat, m-am străduit să anticipez o chestiune importantă, şi anume, ceea ce a adus Hudeybiye. Ce a adus Hudeybiye? Mesagerul lui Allah a încheiat pacea şi ce au avut de câştigat musulmanii în urma păcii?

1. Cei care au acceptat İslamul

În primul rând, în perioada păcii a devenit musulman Halid İbn-i Velid (ra), supranumit Sabia İslamului.

Halid b. Velid era um om ce nu putea fi îngenunchiat în luptă. Înainte nu era posibilă trecerea la İslam decât cu ajutorul sabiei, pentru a transforma orgoliul în demnitate. Cel Drept l-a protejat pe acest comandant fără pereche al viitorului şi prin gloria lui a pregătit bazele aderării la İslam. Dacă nu exista această perioadă de pace, cum putea fi înmuiat Halid?

Nemaiavând ce face la Mecca, Halid, un om căruia îi făceau plăcere conflictele, acum avea timp de reflecţie. Nedreptăţirea evidentă a musulmanilor la Hudeybiye şi comportamentul lor în timpul pelerinajului ce a avut loc al doilea an, l-a impresionat pe Halid ca şi pe cei ca el. Da, perioada de pace i-a adus linişte, apoi a anunţat că se supune Mesagerului lui Allah.[1] Iar această supunere a avut ca rezulta transformarea lui în "Seyfullah" (Sabia lui Allah).

De altfel, Mesagerul lui Allah se aştepta la acest rezultat.

Amr İbn-i Âs (ra) făcea parte dintre cei care deveniseră musulmani în această perioadă.[2]

Viaţa monotonă şi de înfrăţire i-a făcut să se plictisească pe aceşti voinici şi caii lor arăbeşti. Ei au ales acţiunea şi au trecut de partea Mesagerului lui Allah…

Şi Osman b. Talha (ra) era unul din cei mari câştigaţi în această perioadă. De-alungul vieţii sale, Osman b. Talha avusese în grijă cheia Kaabei, pe care mai târziu Mesagerul lui Allah i-a dat-o tot lui. Aceste persoane, ale căror nume sunt menţionate, prin geniul lor militar şi politic, erau oameni ce distrugeau oştiri. Aceşti oameni s-au făcut cunoscuţi chiar şi în climatul blând din perioada de pace.

2. Kaaba nu poate fi sub monopolul nimănui

Până în acea zi, koreişiţii priveau totul de sus. Ei ziceau: "Kaaba este a noastră." Şi nu dădeau nimănui voie să se apropie. Cei care veneau plăteau un impozit şi numai aşa puteau vizita Kaaba. În caz contrar, nu era posibilă vizitarea Kaabei.

Pe când în înţelegerea avută cu Mesagerul lui Allah, o asemenea condiţie nu fusese impusă şi pentru acest lucru vinovaţi erau consideraţi koreişiţii, fiind acuzaţi de omisiune. În anul următor, când musulmanii au înconjurat Kaaba fără să plătească impozit,[3] şi celelalte triburi şi clanuri se treziră. Deci koreişiţii nu erau unicii stăpâni ai Kaabei. Dacă ar fi aşa, musulmanii veniţi din Medina cum puteau să viziteze Kaaba fără să plătească impozit? În acest caz, de ce să nu aibă ei un asemenea drept!

Toată lumea gândea astfel şi se dovedea faptul că koreişiţii nu erau singurii care dominau peste Kaaba. Astfel, în anii următori toată lumea putea să viziteze Kaaba fără oprelişti.

3. Munca este posibilă într-o atmosferă de pace

Odată cu pacea, se garanta că koreişiţii nu vor aduce neplăceri timp de zece ani. Această perioadă de zece ani era foarte importantă pentru musulmani. Mesagerul lui Allah a găsit prilejul de a trimite în diferite locuri călăuzitorii pe care i-a format în această perioadă şi acest lucru a însemnat perceperea vocii İslamului în toată Peninsula Arabă.

Peste tot se înălţa glasul Coranului şi toată lumea alerga spre religia islamică. Momentul anunţat de Sfântul Coran era acest moment: "Şi vei vedea oamenii intrând în Legea lui Allah cu cetele." (Nasr [Ajutorul], 110/2).

Zece ani însemna ridicarea unei noi generaţii. Koreişiţii nu realizau ce prilej au acordat musulmanilor. Dacă ar fi fost conştienţi de acest lucru, nu ar fi încheiat o astfel de înţelegere.

În această perioadă musulmanii au avut de câştigat atât cantitativ, cât şi calitativ. Nou intraţii în İslam pe de o parte sporeau forţa armată, iar pe de altă parte le dadeau speranţă. Iată că, prin această forţă, musulmanii vor ajunge la porţile Meccăi şi koreişiţii nu vor mai putea să facă nimic.

4. Au cunoscut İslamul pe timp de pace

Această pace a mai creat un avantaj. Până la înţelegerea de la Hudeybiye, nu existase o comunicare între cele două părţi. Întâlnirile se produceau pe câmpurile de luptă. Sub psihologia războiului, nu era posibilă relatarea adevărurilor İslamului părţii adverse. În perioada de pace s-au făcut călătorii. Cei care trăiseră până atunci fără să cunoască frumuseţile referitoare la İslam, atunci când le-au văzut, nu şi-au putut ascunde uimirea. Viaţa din Medina nu era deosebită de cea din rai şi cei care o vedeau erau fermecaţi. Abluţiunea, chemarea la rugăciune, namaz-ul efectuat cu toată comunitatea şi supunerea şi liniştea celor care se rugau, toate acestea încântau sufletele meccanilor.

Datorită păcii de la Hudeybiye, nu rămăsese nici o casă în care să nu fi intrat vocea İslamului şi mesajul Coranului. Chiar şi în casa lui Ebu Cehil, dacă ar mai fi trăit, ar fi rămas singur. De aceea, era o victorie înaintea victoriei de la Mecca.

Da, atunci când făcea un pas, Mesagerul lui Allah ştia foarte bine cum făcea acel pas. Acolo unde îi ajungea privirea, acolo punea piciorul. Datorită acestei coordonări, putea să rezolve orice problemă.

5. İslamul a început să fie recunoscut în mod oficial

În urma păcii încheiate, toate triburile şi clanurile au început să accepte faptul că, Profetul nostru şi statul-oraş pe care îl reprezintă, a căpătat o identitate de stat ce poate încheia convenţii şi înţelegeri în stânga şi în dreapta sa.

Aşa cum în zilele noastre, statele nou create sau care şi-au anunţat independenţa câştigă legitimitate prin recunoaşterea lor drept state de către alte state şi folosesc acest lucru ca o referinţă în relaţiile internaţionale, tot astfel şi Mesagerul lui Allah era renumit datorită faptului că încheiase o asemenea înţelegere. Dacă a fost recunoscut de către koreişiţi, pentru ce să nu fie recunoscut şi de către cei din Taif? Da, recunoaşterile au venit una după alta.

Iată că Mesagerul lui Allah era un om minunat, care dintr-o înţelegere semnată în cele mai grele condiţii precum Hudeybiye, obţinea victorii peste victorii. Să ştii să pregăteşti bazele unei asemenea victorii fără să te gândeşti, într-un moment în care eşti nevoit să iei imediat o decizie, este fără îndoială un succes ce depăşeşte graniţele gândirii omeneşti, ce poate fi considerat un miracol, încât este cea mai vie mărturie a faptului că El este un adevărat profet.

Deoarece nu se mai întâmplase ca un om, chiar dacă era un geniu, să obţină o asemenea victorie dintr-o înţelegere ce aparent părea o înfrângere. Deoarece o asemenea victorie era peste puterile unui om, fiind legată de voinţă şi cunoaştere.

6. Era protejat de Allah

Luând în considerare problemele pe care le-a rezolvat Mesagerul lui Allah, nu se poate să nu observi protecţia Puterii Nelimitate ce domină întreaga viaţă. Mai cu seamă, în spatele rezolvării cu uşurinţă a problemelor grele de la Muntele Kaf de către Mesagerul lui Allah, noi vedem Braţul Puterii, forţa, consideraţia, ocrotirea lui Allah, declaraţia "Acesta este Profetul Meu" şi ne exprimăm mândria zicând "Mohamed (sas) este Mesagerul lui Allah"

Da, Mesagerul lui Allah, atunci când avea de luat o decizie, se hotâra foarte repede, analiza în amânunt orice lucru şi lua decizia corectă. În viaţa Lui – ca mărturie stă cartea despre viaţa Lui – nu întâlnim măcar o dată o faptă care să necesite a fi corectată, mai mult, potrivit unora, chiar şi în situaţii de înfrângere, de zbucium, reuşea să obţină o victorie din acea înfrângere, putând să trasforme nenorocul în noroc.

Da, nereuşitele deveneau reuşite, înfrângerile se trasformau în victorii şi clipele de derută, datorită Lui, apăreau sub forma unor cuceriri. De regulă, contrar curgerii lucrurilor, a naturii, a firii, El aducea o altfel de curgere, de natură, de fire. Acestea erau lucruri ce aparţineau lui Allah (cc), aşa cum se arată în Coran: "Iar Allah v-a creat pe voi şi ceea ce faceţi." (Sâffât [Cei aşezaţi în rând], 37/96).

Allah (cc) îşi crează lucrurile cu braţele făpturii celei mai desăvârşite, celei mai onorate, celei mai merituoase…Pentru ce le crează? Pentru a zice: "Acesta este robul, profetul Meu, voi ştiţi acest lucru.Voi ştiţi că Eu îl susţin pe El în toate. Voi dacă sunteţi milioane, miliarde, El este unicul meu rob şi chiar dacă este singur, vă va aduce biruinţa. Din ce cauză? Deoarece Eu îl susţin cu tot tezaurul de putere de lângă Mine."

El este ocrotit de Allah şi nimeni să nu uite că, a declara război Persoanei care se află sub ocrotirea lui Allah (cc), înseamnă a declara război împotriva lui Allah (cc). Mesagerul lui Allah nu a fost învins şi nu va fi învins. Cei care doresc înfrângerea Lui, contravin gândirii şi inimii lor. Aceştia sunt nefericiţii care se lasă duşi de fantezie. Pe aceşti oameni Allah îi scutură, îi deşteaptă zicându-le: "Veniţi-vă în fire, voi ce nu cunoaşteţi măsura!" şi dacă ei nu înţeleg, îi pedepseşte.

Da, nu te poţi război cu Măritul Mohamed (sas), nu-i poţi sta împotrivă. O confirmă Allah (cc). Împotriva atitudinii soţiilor Sale, una dintre ele, ca o consolare, zice: "Allah este Stăpânul Său şi drept ajutoare are chiar pe îngeri." (Tahrîm [Opreliştea], 66/4). Adică, toate spiritele ce locuiesc în ceruri confirmă acest lucru. Dacă oştirea Ta este formată din ei, atunci nu ţi se pot împotrivi milioane, miliarde de oameni. Cei care ţi se împotrivesc îşi pot pierde capetele.

Poate Allah (cc) îi va mai păsui şi zicând să nu existe obiecţii şi scuze, le va acorda timp de zece ori, de douăzeci de ori, de reizeci de ori şi le va zice: "Să vedeţi, să înţelegeţi, urmaţi calea cea dreaptă, ca să nu aveţi ce obiecta în lumea de apoi!" Dar, după cum se redă în hadis, odată ce te-a înhăţat, nu mai ai scăpare.

[1] İbn Kesîr, el-Bidâye, 4/272
[2] İbn Kesîr, el-Bidâye, 4/269
[3] İbn Hişam, Sîre, 4/12