Oamenii în serviciul unei cauze

Mai întâi de toate, înţeleg că răspund şi că trebuie să dea socoteală pentru orice lucru rămas neisprăvit. Trebuie să fie binevoitori şi nepărtinitori faţă de oricine le-ar cere ajutorul. Şi trebuie să lucreze în slujba adevărului. Rămân la fel de hotărâţi şi de încrezători când instituţiile le sunt dărâmate, planurile zădărnicite şi forţele puse în luptă risipite.

Oamenii care se pun în slujba semenilor lor dau dovadă de moderaţie şi de toleranţă când aripi noi le cresc şi îi ridică din nou către înălţimi. Sunt atât de raţionali şi de înţelepţi încât recunosc că drumul este greu. Şi atât de entuziaşti, de perseverenţi şi de încrezători încât străbat cu uşurinţă toate hăurile infernului ce se deschid în calea lor. Sunt atât de devotaţi cauzei pe care au îmbrăţişat-o, care le este atât de scumpă, încât sunt gata să-şi sacrifice până şi viaţa şi tot ce au mai de preţ. Sunt atât de sinceri şi atât de modeşti încât nu vorbesc niciodată despre tot ce au realizat.

Oamenii care se pun în slujba unei cauze, în numele căreia și-au dăruit inima, trebuie să fie gata să străbată mări „de sânge şi de spurcăciune”. Când dobândesc ceea ce au dorit, trebuie să aibă maturitatea de a atribui acel lucru adevăratului său Deţinător şi să-şi arate respectul şi recunoştinţa faţă de El. Vocile şi răsuflarea lor Îl glorifică pe Dumnezeu, Sublimul Creator. Oameni ca ei au o înaltă consideraţie şi o mare stimă pentru fiecare din semenii lor, rămânând atât de echitabili şi de credincioşi Voinţei Divine încât nu-i idolatrizează pe cei pe care îi laudă pentru serviciile aduse.