Sistemul instituit în numele educaţiei

Bazele sistemului de educaţie şi instrucţie, instituit de către Profetul nostru, sunt redate în detaliu în Sfântul Coran şi în Tradiţii. În afară de orice, este uimitor numai faptul că El a transmis şi a atribuit oamenilor Sfântul Coran. Subiectul tratat de către noi nu este Coranul, ci relatări în afara acestui subiect.

Tabloul de Onoare al universului a apărut în mijlocul unei comunităţi care nu ştia nimic, nu ştia să scrie şi să citească, nu cunoştea ce înseamnă şcoala. Însă, în preajma morţii, în rândul comunităţii pe care o lăsa în urma Sa, nu rămăsese nici un om, de la cel care de-abia atinsese majoratul şi până la cel mai în vârstă, ce aştepta moartea, care să nu ştie să scrie şi să citească. Pe când, în zilele noastre, cu atâtea posibilităţi, cu atâtea străduinţe, cu atâtea eforturi, nu am reuşit să-i învăţăm pe toţi să scrie şi să citească! Pe când Mesagerul lui Allah, într-un timp scurt de 20 de ani, i-a făcut pe oameni să creadă, i-a informat, pe toţi i-a făcut să înveţe să scrie şi să citească.

Cred că, în momentul morţii Profetului nostru nu rămăsese nimeni dintre prietenii săi, care să nu ştie să citească Coranul. Nu numai că ştiau să citească Coranul, dar agricultorii din Medina, chiar şi atunci când arau pământul, ştiau să recite Coranul în şapte sau zece maniere.

Astăzi, maniera de a recita Coranul numită "vücuh ilmi " nu este cunoscută nici de acela care scrie aceste rânduri şi numărul celor care ştiu este foarte mic.

Este adevărat că, acei oameni erau foarte inteligenţi prin natura lor, iar memoria lor nu era obosită. Dar, pentru a rezolva aceste probleme mari, nu era suficientă inteligenţa lor. Poate că, sistemul de educaţie instituit de Mesagerul lui Allah, a fost întregit prin Coran.

Aceşti oameni înainte erau deschişi spre toate manierele urâte ale moralei. Mesagerul lui Allah, prin acţiunile sale extraordinare, a stârpit toate obiceiurile urâte ale acestor oameni şi i-a îndreptat spre o nouă existenţă.

De exemplu: Coranul le porunceşte: "Domnul tău a orânduit să nu-L adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri." (İsra [Călătoria în noapte], 17/ 23). Această poruncă a exercitat o asemenea influenţă asupra celor care, până mai ieri, nu-şi respectau părinţii, îi jigneau, încât unul dintre ei apelează la Mesagerul lui Allah ca să-l întrebe ce pedeapsă merită dacă nu-i răspunde cu un surâs tatălui său.

Un verset din Sfântul Coran zice: "Să nu vă apropiaţi de averea orfanului!" (En'am [Vitele], 6/ 152; İsra [Călătoria în noapte], 17/ 34). Această poruncă îi impresiona aşa de mult pe musulmani, încât mulţi dintre ei veneau la Mesagerul lui Allah şi cereau ca averea ce aparţinea unui orfan să le fie luată şi să fie dată stăpânului de drept.

Dacă suntem atenţi, în verset nu se spune "Nu cheltuiţi averea orfanului.", ci "Nu puneţi mâna pe averea orfanului." Într-o problemă atât de sensibilă, companionul îşi dezvăluia propria sensibilitate şi voia să scape de averea orfanului pe care o avea în stăpânire. Ce se întâmplase cu aceşti oameni, care nu recunoşteau dreptul la viaţă al orfanului şi se străduiau să-i acapareze toată avuţia!?

Adulterul era foarte răspândit şi ajunsese în stare de legalitate. Nu exista cineva care să nu se acomodeze cu această comportare urâtă. Apoi Coranul a venit cu porunca: "Şi să nu vă apropiaţi de preacurvie, căci ea este o josnicie! Şi rău drum este ea!" (İsra [Călătoria în noapte], 17/ 32) şi tot ceea ce era împotriva legii parcă a fost retezat cu cuţitul. Da, în acea perioadă dacă au fost semnalate câteva cazuri de adulter.

Hoţia, prădăciunea erau ca un maraton al curajului…şi erau privite ca semne de bravură. Atunci când veni porunca din Coran: "Cât despre hoţ şi hoaţă, tăiaţi-le lor mâinile, ca răsplată pentru ceea ce au dobândit [prin furt] şi ca pedeapsă de la Allah, căci Allah este Puternic şi Înţelept." (Mâide [Masa], 5/ 38), totul s-a schimbat dintr-odată. După acest verset, dacă au mai fost câteva cazuri de furt…

Sfântul Coran se adresează călăilor: "Şi nu luaţi sufletul pe care Allah l-a socotit oprit, decât pe drept! Dacă cineva a fost omorât pe nedrept, atunci dăm Noi putere celui mai înrudit cu el, însă acesta să nu se întreacă în omor, căci el este ajutat [de lege]!" (İsra [Călătoria în noapte], 17/ 33). Acest verset a fost de ajuns pentru a opri omorurile şi crimele.

Într-o perioadă de 23 de ani, în timpul vieţii Mesagerului lui Allah, au avut loc evenimente precum un adulter, omorârea unui evreu şi tăierea mâinii unei femei. Pe când mai devreme vă prezentasem o comunitate de vampiri, care zicea: "Mâncam leşuri, beam sânge." Iată că, în cadrul acestei comunităţi Mesagerul lui Allah scoate oameni curaţi, inocenţi, oameni cărora le zicem "domnii noştri", precum Domnul Ebu Bekir, Domnul Ebu Hureyre, Domnul Mâiz, şi mulţi alţii. Din acest noroi, din această mlaştină, din această mocirlă, apare o comunitate luminoasă, pură. Dacă acest lucru nu este un miracol, atunci ce poate să fie!?

Nu este posibil să vă redau în detaliu această problemă atât de profundă şi cuprinzătoare. Dacă îmi permiteţi, oferindu-vă doar câteva exemple referitoare la trei-patru principii ale înaltei morale, doresc a vă expune măreţia faptelor Mesagerului lui Allah.

1. Generozitate şi altruism

În comunitatea aceea toţi se gândeau numai la interesul şi profitul lor. Nu le trecea prin minte să vină în ajutorul altuia. A renunţa la propriul interes în favoarea altuia – numim acest lucru "Îsar" (altruism) – era ceva necunoscut pentru ei. Aşa cum numai profeţia Mesagerului lui Allah a schimbat multe lucruri din viaţa lor, şi zgârcenia a fost înlăturată, în sufletele lor inoculându-se sentimentul de generozitate şi dăruire.

Într-o zi veni în faţa profetului un om. Acesta era Ebu Hureyre. Leul din Devs se apropie de Mesagerul lui Allah şi zise: "O, Mesagerule! De câteva zile nu am găsit nimic de mâncare. Fiind mereu flămând, am ţinut post." Mesagerul lui Allah privi în jur. Dar nu văzu pe nimeni care să-l ia acasă şi să-l facă musafir. După un timp se ridică Ebu Talha, pe care Mesagerul lui Allah îl iubea mult, şi zise: "O, Mesagerule! Îl iau eu ca musafir." Apoi îl duse acasă la el.

Aceşti oameni, care dăduseră tot ce aveau în numele İslamului, nu mai aveau nimic, din când în când în casele lor dacă se fierbea o supă. În acea zi, soţia lui, Ümmü Süleym reuşise să facă supă pentru copiii săi. Urma s-o dea copiilor. La venirea musafirului, se sfătuiră: "În seara aceasta să-l ospătăm pe musafirul Mesagerului lui Allah. Noi putem flămânzi şi astăzi ţinând post. Pe copii îi convingem să se culce… Dimineaţa vedem noi ce facem."

Cronicarii vremii relatează cum au procedat cei doi. Când se vor aşeza la masă, soţia va stinge ca din greşeală lumânarea şi stăpânul casei se va preface că mânâncă, căci supa nu ajungea pentru două persoane, şi astfel musafirul se va sătura. Au făcut după cum au planificat. Se făcu dimineaţă şi toţi îşi ocupară locurile în spatele Mesagerului lui Allah, în vederea rugăciunii. Mesagerul lui Allah săvârşi slujba de dimineaţă. Întorcându-se spre Ebu Talha şi Ebu Hureyre, întrebă: "Ce aţi făcut în noaptea aceasta de a fost pogorât acest verset?": "Ci i-au preferat pe ei lor înşişi, chiar dacă ei erau în nevoie." (Haşr [Adunarea], 59/9)^[1]

În cărţile din epoca ignoranţei nu existau subiecte precum altruismul, săturarea celui flămând, înveşmântarea celor goi, a face pe alţii să trăiască, a face pe alţii să petreacă. Nu existau, dar Mesagerul lui Allah a arătat calea cea dreaptă, i-a inoculat cu revelaţiile divine precum o gravură pe marmură, completându-le sufletele cu aceste sentimente. Voi puteţi numi răbdare acest spirit altruist, sau toleranţă, sau supunere, dar, orice aţi zice, rezultatul nu se va schimba.

Să repetăm următoarele cuvinte nemuritoare: "Credinţa implică supunere, supunerea implică abandonare în faţa voinţei divine, iar aceasta din urmă implică fericirea lumească şi pe cea din lumea de apoi."

Da, dacă aveţi credinţă, să vă supuneţi lui Allah. Atunci când vă supuneţi lui Allah, să vă lăsaţi în voia Lui şi să aveţi încredere în El… Numai atunci veţi atinge fericirea lumească şi pe cea din lumea de apoi.

2. Eroismul lui Hansâ

Prin elegiile pe care le-a scris la moartea fratelui său, Hansâ a făcut lumea să plângă. Această femeie superioară încă nu reuşise să se elibereze din negura epocii ignoranţei, să fie conştientă de existenţa Măritului Muhammed, să-l cunoască, să asculte preceptele fermecătoare din Coran. Atunci când a cunoscut Coranul, s-a schimbat de-odată. Şi încă cum s-a schimbat! Acest spirit înalt, ce crease o epopee pentru fratele său, atunci când cei patru fii ai săi au căzut în luptele de la Kadisiye, suferă ca o mamă, se chinuie, dar zice următoarele cu o adâncă supunere: "Îţi mulţumesc ţie Allah. Mi-ai oferit posibilitatea de a-ţi dărui cei patru fii ai mei în timpul vieţii mele!"^[2]

Iată cum îi schimba pe oameni Mesagerul lui Allah şi miraculoasa lui putere de transformare. Iată cum reuşea să facă din întuneric lumină şi din tiranie o lume senină. Încă o dată vă spun: A trasforma oamenii dintr-odată ce poate să însemne decât un miracol!?

3. Eroii unui moment de purificare

a. İkrime (ra)

După ce Mecca a fost cucerită, İkrime a fugit, apoi s-a întors, fiind convins de soţia sa. Acest aprig duşman al Mesagerului lui Allah veni în faţa Profetului nostru, care-i zise: Salut, călător în emigrare!^[3]

Aceste cuvinte au fost suficiente pentru a-i cuceri inima. Îşi propuse ca atât el cât şi fiul său Âmir să aibă şansa de a-şi da viaţa. La Yermuk, atunci când îşi număra ultimele clipe, îi spuseră: "Fiul tău Âmir a devenit martir." İkrime îşi îndreptă poziţia şi zise: "O, Mesagerule! Îţi dădusem cuvântul că îmi voi jertfi fiul pentru cauza ta. Emigrantul adversar s-a ţinut de cuvânt?" Poate deveni fiul lui Ebu Cehil "Adversar emigrant"? Poate deveni "Adversar emigrant" cineva care "La fiecare confruntare venea faţă în faţă cu Mesagerul lui Allah, avea cea mai mare dorinţă de a-L ucide".^[4] Adică dintr-un om tiranic, ignorant poate să apară un "Adversar emigrant"? Da, putea să apară…şi a şi apărut.

În epoca ignoranţei el era bogat şi puternic, îi asuprea pe cei slabi. Pe atunci cel slab nici nu avea dreptul la viaţă. Mai ales femeile nu aveau deloc dreptul la viaţă. Copiii erau ucişi pentru nimic. Omul sărac nu putea să spună "am şi eu drepturi". Existau legi, dar acestea erau folosite împotriva neputincioşilor şi a celor slabi. (Şi în zilele noastre nu este la fel?).

Iată că, Mesagerul lui Allah făcea oameni precum îngerii din rândul unei comunităţi barbare, care nu ştia de dreptate, morală, echitate.

b. Măritul Ömer (ra)

Ömer, renumitul calif, conducea un stat vast, care se întindea de la Yemen până la fluviul Öküz. Într-o zi, între Ömer, acest conducător al unui asemenea stat şi Ubey İbni Kâ'b se produce o neînţelegere. Ubey îi zicea lui Ömer: "O, calif al Profetului lui Allah! Faci o nedreptate." Ömer îi propune să se înfăţişeze în faţa judecătorului pentru audiere. Judecător era Zeud İbni Sabit.

S-au dus la casa acestuia. Acolo urma să se ţină judecata. Cadiul de Medina, văzându-l pe calif, îi face semn să se aşeze pe minderul de lângă el, ca semn de respect, zicând: "O, emir al drept-credincioşilor, aşează-te aici!" Ömer îşi încruntă sprâncenele şi zice cu mânie: "Deja ai făcut o greşeală de autoritate."^[5]

c. Episodul cu Mâiz şi sistemul de control legat de conştiinţă

Iată un fragment tulburător din episodul cu Mâiz. Müslim i-a acordat un loc deosebit, punându-i titlul "Un om care şi-a sacrificat propria persoană cu generozitate." Da, cel care a dat dovadă de generozitate a fost Mâiz.

Într-o zi, acesta vine lângă Mesagerul lui Allah. Era încovoiat, palid, cu obrajii supţi şi nu era în stare să rostească un cuvânt. Acest om sfârşit, zise cu greutate: "O, Mesagerule! Izbăveşte-mă!"

Mesagerul lui Allah îşi întoarse capul, căci nu dorea să ştie ce are de spus. A doua oară Mâiz vine din cealaltă parte şi spune aceleaşi cuvinte. Această situaţie se repetă de patru ori. De fiecare dată, Mesagerul lui Allah îşi întoarce capul. Iar Mâiz vine din partea în care şi-a întors capul şi îi cere să-l purifice. A patra oară Mesagerul lui Allah îl întreabă: "Pentru care păcat să te izbăvesc? Mâiz răspunde: "De adulter, o, Mesagerule!"

Toată lumea era uimită. În timpul Mesagerului lui Allah poate pentru prima dată se pronunţa cuvântul "adulter". Această mărturisire produsese un şoc. Cei care ieri considerau adulterul ceva legal, după ce îmbrăţişaseră İslamul, se îndepărtaseră atât de mult de această practică, încât au rămas uimiţi ca în faţa unui lucru necunoscut. Liniştea a fost întreruptă de vocea duioasă a Mesagerului lui Allah, care îi întrebă pe cei de faţă:

-Mâiz a înnebunit?

-Nu, o, Mesagerule! Mâiz este un om cu capul pe umeri.

-Oare este beat?

I-au mirosit gura şi au zis:

-Nu este beat!

La atâtea insistenţe de a mărturisi, Mesagerul lui Allah nu mai avea ce face. Atunci porunci: "Aplicaţi legea!" Dar El nu se afla printre cei care aruncau cu pietre. Mâiz a fost dus pe un maidan. Începură să arunce cu pietre. Îndură ce îndură, apoi nu mai rezistă şi începu să fugă. Atunci cineva îl lovi cu un os al maxilarului şi-l doborî. Mâiz muri.

Toată întâmplarea, aşa cum se desfăşurase, cum voise să fugă, cum fusese lovit cu un os al maxilarului şi murise, a fost relatată Mesagerului lui Allah, iar acest monument de mărinimie nu a mai rezistat şi a zis plângând: "Nu trebuia să mi-l lăsaţi mie?"

Poate că Mâiz renunţa la mărturisire. Atunci situaţia era alta.

Trecură câteva zile şi în faţa Mesagerului lui Allah se înfăţişă o femeie. Era femeia cu care păcătuise Mâiz. Şi ea, ca şi Mâiz zise: "O, Mesagerule! Izbăveşte-mă!" Mesagerul lui Allah procedă ca şi în cazul lui Mâiz şi îi zise: "Du-te şi căieşte-te!" Dar femeia era insistentă. Atunci Mesagerul lui Allah o trimise înapoi, zicându-i: "Poate că eşti însărcinată. Nu putem sacrifica sângele acelui nevinovat."

Trecură luni de zile şi femeia născu. Cu prima ocazie ea veni la Mesagerul lui Allah şi îşi repetă cererea. Şi de această dată Mesagerul lui Allah o trimise înapoi, zicându-i: "Acest copil are nevoie de îngrijire, de lapte."

Ultima oară când veni, femeia spuse că îl învăţase pe copil să se hrănească singur: "Uite că nu are nevoie de mine. O, Mesagerule! Aplică legea în privinţa mea şi scapă-mă de chinurile conştiinţei!"

Au dus-o pe o rampă de unde să prindă aripi pentru liniştea conştiinţei, iar când a murit era fericită.

Atunci când unul îi aruncă în cap cu o piatră, Mesagerul lui Allah, care privea din depărtare, se încruntă şi zise: "Această femeie aşa de mult s-a căit, încât era de ajuns pentru toată lumea din Medina."^[6]

De ce? Pentru că, păcătuise fără s-o vadă cineva şi, temându-se să nu fie trasă la răspundere în lumea de apoi, s-a hotărât să mărturisească şi, până în momentul suportării pedepsei, a purtat în spate, precum o cămaşă, chinurile conştiinţei pentru vina faţă de Allah şi comunitatea din care făcea parte. Da, călcase strâmb şi greşise, dar nu renunţase de a căuta scăparea la porţile credinţei.

Aici nu putem înşira toate preceptele şi regulile moralei. Deoarece există sute de precepte şi reguli morale. Noi am reuşit doar să semnalăm unele dintre ele. Dacă ar fi posibil ca toate preceptele morale să fie înşirate una câte una, ar fi posibil să dăm de urma faptelor supaomeneşti ale Mesagerului lui Allah. Deoarece omul acelor zile era în contradicţie cu toate preceptele şi regulile morale cunoscute. Iată că, Stăpânul Lumilor i-a stârpit obiceiurile negative, înzestrându-l cu cele pozitive.

Mesagerul lui Allah a făcut miracole şi în ceea ce priveşte educaţia şi a instituit bazele fundamentale ale educaţiei umane, care au fost îmbogăţite cu analogii şi comparaţii, au căpătat caracteristici ce puteau cuprinde toată omenirea şi toate timpurile. Sunt convins că, atunci când vom înţelege proiectele şi adâncimea gândirii ce stau la baza principiilor Lui şi vom pătrunde semnificaţia lor, vom ajunge la un nivel, pentru care şi îngerii ne vor invidia. Noi suntem pe această cale.

Măritul Moise îşi exprimă nedumerirea în faţa lui Allah: "O, Stăpâne! Văd mulţi oameni, care mergând pe calea Ta şi găsindu-Te, deodată îşi schimbă drumul şi merg în altă direcţie."

Cel Drept îi porunceşte cu o desăvârşită înţelepciune: "O, Moise, ei nu au venit niciodată la Mine, nu M-au găsit şi nu au ajuns la Mine. Ei erau oameni ce se aflau pe drum şi şi-au schimbat calea." ( Să ne ocrotească Allah (cc) ca, atunci când suntem pe un drum, să ne ataşăm de acesta şi fiind ataşaţi, să ne schimbăm calea!).

Da, nu există garanţii. Nimeni nu poate garanta nimănui că nu va devia…

Ordinea tuturor lucrurilor este în mâna lui Allah (cc). El să nu ne despartă de calea cea dreaptă! Să nu ne lase faţă în faţă cu patimile noastre de când ne deschidem ochii şi până îi închidem! Allah (cc) să facă în aşa fel, încât această nobilă, sfântă naţiune, ce nu are egal în istorie, să-şi găsească echilibrul internaţional!

Da, atunci când această naţiune îşi va ocupa locul istoric, noi vom găsi ocazia de a relata în mod convingător despre morala islamică şi morala Coranului. Atunci omenirea va vedea că utopicele sale căutări au existat cu secole în urmă şi va fi uimită.

Noi citim acum "Republica" lui Platon şi ne străduim să învăţăm cum au condus filosofii statul. Dar, lăsând la o parte acest lucru, vedem că au existat perioade în care statele au fost conduse într-o manieră de neînţeles de mintea filosofilor. Iată începutul Islamului şi iată gloriosul Imperiu Otoman! Dacă îngerii ar forma în cer o formă de guvernământ, aceasta ar putea fi asemenea lor.

Numai că noi, până în momentul în care vom reuşi să relatăm despre Islam de la acel nivel, naţiunile îşi vor astupa urechile şi nu ne vor asculta. Poate că, ca rezultat al pătrunderii luminii Coranului în unele conştiinţe, unele persoane devin musulmani şi adevărul acestei glorioase naţiuni va fi îndeplinit.

Acum mă întorc puţin în urmă. Mesagerul lui Allah, în mijlocul unui mediu al ignoranţei, al unei comunităţi ignorante, în mijlocul unei colectivităţi pătrunse de obiceiuri barbare, aduce o grandioasă revoluţie. Şi această revoluţie se înfăptuieşte în toate domeniile vieţii.

În istoria omenirii au existat multe revoluţii şi în anumite domenii ele au reşit să aducă unele schimbări. Dar s-au limitat exclusiv la acele domenii. De exemplu: un geniu din domeniul social a ridicat pe culmile problemelor sociale generaţiile pe care le-a format, însă în domeniul economic le-a sărăcit, în domeniul psihologic nu a putut să le acorde nimic, în domeniul educaţional nu s-a înaintat prea mult, iar din punct de vedere spiritual nu au câştigat nimic.

A mai apărut un geniu, care a făcut o revoluţie în domeniul economic şi a dus o anumită comunitate la un anume nivel, dar acesta nu a reuşit să facă acea comunitate să facă un pas în domeniul social, iar în ceea ce priveşte autocontrolul, moderaţia şi reflecţia nu a putut să spună nimic. Şi un altul, în alt domeniu, şi altul într-un alt domeniu…nici unul nu a desăvârşit ceva în totalitate.

Numai Măritul Muhammed (sas) a îmbrăţişat toate aspectele vieţii, ducându-le spre culmi şi le-a asigurat garanţia de a rămâne pe culmi pentru veşnicie. Da, El se află pe cele mai înalte culmi în domeniul economic…se află în vârful domeniului social…este la înălţime în problemele de război…se află sus în ceea ce priveşte autocontrolul…este neîntrecut în a-i face pe oameni să-L asculte…este inegalabil în stabilirea echilibrului dintre lumea de azi şi lumea de apoi…în a influenţa evenimentele şi lucrurile…în a pătrunde dincolo de existenţă…în toate se află la înălţime.

Da, în sistemul educativ al Măritului Muhammed Mustafa (sas) nu a fost omis nici un sentiment omenesc, nimic nu a fost trecut cu vederea; dimpotrivă, toate au fost dezvoltate şi au fost deschise oamenilor căile prosperităţii…iar soarta le-a surâs, formând cei mai desăvârşiţi şi perfecţi oameni în toate domeniile.