Scrisori către suveranii statelor

Mesagerul lui Allah, pe de o parte, îşi continua misiunea de îndrumător trimiţând în toate direcţiile oameni cu aptitudini diferite, iar pe de altă parte, în scrisorile pe care le expedia regilor şi conducătorilor de state, îi chema pe aceş-tia la religia cea adevărată. Acest lucru era o altă dimensiune a misiunii de comu-nicare.

Necâşi

Necâşi era suveranul din Habeş. Datorită faptului că nu-l văzuse încă pe Mesagerul lui Allah, nu era companion, dar era un om foarte important. Mesage-rul lui Allah trimisese la el pe Amr b. Ümeyye, iar în scrisoarea către Necâşi, Stăpânul Lumilor zicea: "Către Asham, de la Muhammed, Mesagerul lui Allah. Pace ţie! Eu mă închin în faţa lui Allah, Stăpânul, Preasfântul, De-credin-ţă-dătătorul, Stăpânitorul. Şi mărturisesc că, Iisus este cuvântul transmis Mariei, cea pură, cinstită şi fecioară…Te chem la Allah, Cel care nu poate fi asociat cu nimeni!"^[1]

În primul rând, Mesagerul lui Allah i se adresa direct lui Necâşi, zicându-i "Pace ţie!", lăsându-se să se înţeleagă că a văzut ceva în el. Da, parcă Mesage-rul lui Allah văzuse prin ochiul său tainic că acesta va ajunge pe calea cea dreap-tă şi de aceea i se adresase. În al doilea rând, stilul de exprimare era minunat. Deoarece, Mesagerul lui Allah, atunci când aborda problema, o făcea prin Mărita Maria, care era în ochii lui Necâşi foarte mare şi respectată. De altfel, şi pentru noi Mărita Maria este tot atât de mare. Deoarece, Mărita Maria este o femeie care a adus pe lume un mare profet şi inspiră respect.

O chestiune de care trebuie să ţinem seamă este faptul că Necâşi era un creştin şi Mesagerul lui Allah, în scrisoarea pe care i-a trimis-o, a folosit ca mate-rial versete din Coran, care au lagătură cu subiectul. Acest lucru este calea cea mai potrivită de a sensibiliza spiritul lui Necâşi.

Necâşi a coborât de pe tron pentru a primi scrisoarea, apoi a sărutat-o şi răspunzând chemării, a anunţat că a devenit musulman, apoi a dictat scribilor săi următoarea scrisoare: "Către Mesagerul lui Allah, de la suveranul din Habeş, Necâşi, Eu mărturisesc că eşti Mesagerul lui Allah…Dacă porunceşti, imediat voi veni acolo. Eu sunt propriul meu stăpân. Nu sunt judecătorul supuşilor mei. Din nou mărturisesc că, tot ceea ce spui Tu este adevărat."^[2]

Necâşi era un om conştient de credinţa lui. Într-o zi spusese unui apropiat: "Ce bine ar fi fost dacă, în schimbul sultanatului meu, aş fi slujitorul Măritului Muhammed (s.a.s)! "

După o perioadă de timp, într-o zi, Mesagerul lui Allah vine la moscheie şi le zice celor aflaţi acolo: "Ridicaţi-vă! Acum vom face namaz pentru fratele nostru Necâşi"^[3]

Exegeţii religiei considerau că nu este potrivit să faci namaz (salat) pentru înmor-mântare dacă nu ai trupul în faţă. În timp ce imamii altor şcoli, în afară de cei ai şcolii hanefite, permit un asemenea namaz, imamii şcolii hanefite spun contrariul. Deoarece, în opinia lor, ca printr-un miracol coşciugul lui Necâşi s-a aflat în faţa Mesagerului lui Allah şi namaz-ul s-a efectuat în prezenţa trupului. Acesta este un subiect ce priveşte principiile şeriat-ului şi nu este aici locul pentru a le reda în amănunţime…^[4]

Heraclios

Mesagerul lui Allah trimise a doua scrisoare lui Heraclios, prin Dihyetu'l-Kelbî. Heraclios era împăratul Romei. Srisoarea conţinea următoarele: "Către Heraclios, împăratul Romei, de la Muhammed, Mesagerul lui Allah, Pacea lui Allah asupra celor care sunt pe potriva căii drepte! Acum eu te chem la Islam. Acceptă să devii musulman şi găseşte-ţi liber-tatea. În felul acesta, Allah te va răsplăti îndoit. Dacă respingi, pe lângă refuzul tău, păcatul refuzului celorlalţi te va împovăra pe tine. O, oameni ai cărţii, veniţi să ne unim în jurul cuvântului comun (cădeţi de acord asupra aceluiaşi cuvânt): să nu ne supunem decât lui Allah, să nu-i asoci-em nimic; lăsându-l pe Allah, să nu ne divinizăm unii pe alţii. Dacă ei tot vor con-tinua să-şi întoarcă chipul, atunci să ziceţi: "Fiţi martori la faptul că am devenit musulmani!"^[5]

Aceste cuvinte îl impresionaseră pe Heraclios. În ziua aceea, acolo se afla şi Ebu Süfyan şi între el şi Heraclios avu loc următoarea conversaţie:

• Care este ascendenţa acestui om?
• Are o ascendenţă nobilă.
• Dintre strămoşii lui există cineva care să fi susţinut asemenea idei?
• Nu, nu există.
• Cei care sunt în preajma lui sunt slabi sau înaintaţi?
• În majoritate sunt slabi.
• Comunitatea lui scade sau se înmulţeşte?
• În fiecare zi creşte.
• A spus vreodată o minciună?
• Nu, nu l-am auzit să fi minţit.
• A fost vreodată nestatornic?
• Până acum nu s-a întâmplat; ce va fi de-acum nu pot să ştiu.

Iată că, cu toate că, Ebu Süfyan nu era musulman şi era un duşman neîn-durător al Mesagerului lui Allah, nu arătase şovăială decât în ultima propoziţie.

Heraclios repetă toate aceste răspunsuri ale lui Ebu Süfyan şi spune că toate acestea sunt dovezi ale profeţiei Mesagerului lui Allah, apoi cheamă epis-copul, care la rândul său, dovedeşte aceeaşi satisfacţie. Conform unei relatări, Heraclios a zis: "Nu după mult timp, aceste locuri, pe care păşesc acum, vor fi ale Lui." Şi cele spuse de el s-au adeverit.^[6]

Numai datorită nemulţumirilor preoţilor, Heraclios schimbă cursul celor dec-larate: "Eu v-am încercat ca să văd cât de legaţi sunteţi de religia voastră…" Însă episcopul a jurat credinţă şi s-a supus Mesagerului lui Allah.^[7]

Şi altora

Mesagerul lui Allah a mai trimis în multe locuri şi multor oameni scrisori. Unii dintre aceştia au răspuns chemării şi au devenit musulmani, iar alţii, cu toate că nu au devenit musulmani, au arătat respect faţă de Mesagerul lui Allah. Unul dintre aceştia era Mukavkıs, suveranul copţilor. Mesagerul lui Allah îl trimisese la el pe Hâtib b. Ebî Beltea. De fapt, Mukavkıs nu a devenit musulman. Dar, cât a stat acolo, Hâtib a avut parte de o primire ospitalieră şi a primit daruri pentru Mesagerul lui Allah. Printre daruri era şi un catâr alb.^[8] Catârul se numea "Düldül", iar arabii vedeau pentru prima dată un aseme-nea animal.

În schimb, Kisrâ a rupt bucăţele scrisoarea pe care a primit-o şi acest luc-ru era ca şi cum şi-ar fi făcut bucăţele avuţia, iar după puţin timp, Iranul s-a de-strămat.^[9]

Mesagerul lui Allah se afla într-o comunicare cuprinzătoare cu suveranii, regii şi conducătorii diferitelor clanuri, într-un cuvânt, cu toată omenirea şi astfel, în fiecare zi şi câte puţin, pătrundea în conştiinţele oamenilor, punând stăpânire pe sufletele lor. Parcă avea o atracţie sfântă şi cu ajutorul unor sfori colorate, tră-gea spre el oamenii. Fiecare persoană şi comunitate care se lăsa atrasă, era întregită în cadrul universului de lumină. După stăpânirea inimilor, a te lupta împotriva Lui, era ca şi cum ai spoi soarele cu noroi. Se poate numi şi zbatere fă-ră sens.

De altfel, după puţin timp, aşa s-a şi întâmplat. Toţi cei care până în ziua aceea s-au opus, şi-au dat seama că este în zadar şi s-au refugiat în El…

Tweet

Whatsapp